Istvan Kovacs, în vârstă de 39 de ani, va arbitra derby-ul etapei a doua din Superliga.
Comisia Centrală a Arbitrilor a hotărât să îl trimită pe „centralul” din Carei în Giulești, la meciul dintre Rapid și CFR Cluj, care urmează să aibă loc sâmbătă, de la ora 22.00.
În prima etapă a noului sezon, Istban Kovacs a condus meciul dintre Petrolul Ploiești și Gloria Buzău, 0-0.
La meciul de pe stadionul Giulești, Istvan Kovacs va fi ajutat de arbitrii asistenți George Florin Neacșu și Vasile Marinescu, pe când arbitru de rezervă va fi Sorin Vădana. Augustus Constantin va fi observator la meciul Rapid – CFR Cluj.
La meciul de la EURO 2024 dintre Turcia și Cehia, Kovacs a doborât recordul all-time al Campionatelor Europene cu numărul de cartonașe acordate, aceasta fiind și ultima sa apariție la turneul final din Germania.
Arbitrul a condus, de asemenea, finala din Europa League dintre Atlanta și Leverkusen, scor 3-0.
„A fost un vis devenit realitate, întotdeauna mi-am dorit să arbitrez o finală europeană și, iată, s-a întâmplat ca aceasta să fie deja a doua din carieră. Ne-a făcut fericiți faptul că am reușit să ducem meciul la final cu brio. Anul trecut, într-un interviu, am spus că naționala României va depăși faza grupelor. S-a întâmplat acest lucru, ne-am bucurat enorm pentru reușitele lor și acum spun că naționala asta o să mai aducă fericire românilor și în următorii ani”, a precizat Istvan Kovacs, pentru jurnaliștii de la FRF.tv.
Arbitrul Istvan Kovacs a reușit să iasă în evidență la EURO 2024, stabilind un record în ceea ce privește numărul de cartonașe acordate, nu mai puține de 20. După ce a fost trimis acasă, jurnaliștii de la publicația TVP Sport au avut o reacție în acest sens.
„L-a apreciat UEFA pe Kovacs pentru acest lucru și l-a recompensat? Nu. După ce ambele echipe și presa au început să-l critice pe arbitru pentru cartonașele arătate, UEFA s-a dezis de Kovacs și a rămas tăcută, de parcă deciziile lui Kovacs nu aveau nimic de-a face cu reglementările UEFA. De dragul unei «păci generale», UEFA l-a sacrificat pe Kovacs și l-a trimis acasă”, au notat jurnaliștii de la publicația menționată anterior.
Arbitrul român spune că sezonul 2023-2024 a fost unul perfect. Kovacs a arbitrat două meciuri la EURO 2024, respectiv cel dintre Slovenia și Serbia, scor 1-1, și cel dintre Cehia și Turcia, scor 1-2.
Introdu cuvântul căutat și apasă ENTER